Declinul
Occidentului nu presupune neapărat înscrierea acestuia pe o pantă negativă
(faţă de un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat). Încetinirea ritmului de
dezvoltare prin atingerea unui anumit nivel de saturaţie sau schimbarea
raporturilor de forţe în relaţia cu alte civilizaţii poate însemna până la urmă
acealaşi lucru.
Cele mai sumbre
perspective sunt cele demografice – în această privinţă însăşi cifrele vorbesc
şi nu este nevoie de o interpretare subiectivă pentru a le înţelege valoarea de
argument în sprijinul ideii de declin – şi eventuală prăbuşire – a civilizaţiei
occidentale.
Aspecte demografice cantitative:
Iată cum se
prezintă – la începutul sec XXI – bilanţul populaţiei marilor civilizaţii ale
lumii (şi alţi parametrii asociaţi) şi care sunt estimările pentru următorii
zeci de ani(1):
Tabelul 1 – Totalul populaţiei marilor civilizaţii
ale lumii
(Pentru alte estimări – pe o perioadă mai lungă - se poate consulta şi Anexa 1)
În contextul dezbaterii demografice cantitative
trei fenomene sunt relevante pentru a stabili (şi a explica) tendintele
generale.
În primul rând,
se constată o diminuare a populaţiei aflate sub controlul (şi/sau influenţa)
civilizaţiei Occidentale ca urmare directă a scăderii în pondere a teritoriilor
aflate sub controlul ei politic (mai ales în urma decolonizării postbelice).
Umbra Occidentului – umbră ce a produs în trecut puternice şi notabile fenomene
de aculturare – se restrânge şi este tot mai inconsistentă.
Notă: Este, desigur, necesară o
nuanţare a acestei afirmaţii. Chiar dacă o serie de specialişti susţin
existenţa unei continuităţi a civilizaţiei chineze (sau sinice) până în zilele
noastre; totuşi, dupa 1949 China – importând ideologia comunistă – a demarat un
proces de modernizare şi occidentalizare; astfel, dacă ar fi să luăm în
considerare această viziune asupra unei Chine inglobate în civilizaţia
occidentală – pe care şi eu o îmbrătisez, aportul Chinei la teritoriile
occidentalizate ar fi de cca. 6 milioane de km2 (aproape 8,2
procente din totalul de teritorii controlat de diverse civilizaţii). Aceeaşi
situaţie şi în cazul Japoniei – occidentalizată/modernizată încă din sec. XIX
(1868), din timpul împăratului Meiji – ce contribuie cu aproape 0,3 procente la
totalul teritoriului controlat de civilizaţia occidentală. Se poate face însă –
şi în majoritatea statisticilor oficiale chiar este făcută – o distincţie între
Occident şi China (şi Japonia), din pricina faptului că, din punct de vedere geografic (şi
cultural) (raportat la Occident), China (şi Japonia) au fost şi rămân întruparea
Orientului. Dar chiar şi adăugând procentele deţinute de China (şi Japonia),
din 1920 – maxiumul atins – până în 1990, civilizaţia Occidentală a pierdut mai
bine de 15% din totalul de teritorii locuibile de pe glob.
Tabelul 2:
Teritorii aflate sub controlul politic al civilizatiilor 1900 – 1993
- sursa:
Statesman’s Yearbook (St. Martin’s Press, New York, 1901 -1927); World Book Atlas
(Field Enterprises Cop., Chicago, 1970); Britannica Book of the Year
(Encyclopedia Britannica, Inc., Chicago, 1992 – 1994)(2)
În al doilea rând,
trebuie înţeles (şi acceptat) faptul că fenomenul imigraţiei este de fapt principalul
factor responsabil pentru creşterea populaţiei civilizaţiei Occidentale, în
lipsa cresterii demografice naturale. De-a lungul timpului mişcările de populaţie
au fost cele care au alimentat motorul istoriei, fie că au fost violente –
precum cele ale triburilor germanice, fie că au fost paşnice – precum migraţia
celor aproximativ 55 de milioane de europeni în Statele Unite din perioada
1821–1924. De fapt toată expansiunea abruptă a Occidentului se bazează pe imigrare.
(Patrick
Manning in lucrarea Migration in World History (2005)(3) distinge trei tipuri majore de migrație: migrația forței de muncă, migrația de refugiați și urbanizarea). Ironia sorţii face ca tocmai fenomenul care a favorizat extinderea civilizatiei
Occidentale să îi ameninţe în prezent existenţa. Occidentul – cel care a stârnit
de-a lungul vremii valuri successive de imigratie – a devenit la rândul său destinaţia
altor valuri de imigratie; la sfârsitul secolului XX populatia imigranţilor a
atins 7-8% din populatia totală în marile tari europene şi 8,7% din populatia
totală a SUA(2). Dacă în
condiţii normale valurile de migraţie sunt necesare pentru menţinerea sănătăţii
unei civilizaţii, prin împrospătarea populatiei ei, în condiţiile actuale din
păcate nu se mai face asimilarea/integrarea imigranţilor/refugiaţilor la o rată
accetabilă, fapt cauzat fie de fluxului migrator peste capacitatea de absorbţie
a civilizaţiei occidentale, fie de divergenţa (şi/sau antiteza) culturală prea
mare dintre gazde şi imigranţi. Europa – leaganul Civilizaţiei Occidentale – este
cel mai bun exemplu. Aici imigraţia musulmană este cea care alimenteaza pesimismul
(şi xenofobia) europenilor: din 1990, cea mai mare parte din totalul imigranţilor
sunt musulmani, iar acest lucru stârneşte îngrijorări – justificate – atât din
punct de vedere demografic:
·
în Europa 10% din noii născuţi sunt copii de imigranţi
(2),
·
în Franţa 30% din copii sub 20 de ani sunt
musulmani,
·
în Marea Britanie în ultimii 30 de ani, populaţia
musulmană a ajuns de la 82 de mii la 2.5 milioane,
·
în Olanda şi Belgia 50% din noii născuţi sunt
arabi(2), iar
·
în SUA populaţia islamică a crescut de la 100 de
mii în 1970 până la 9 milioane în 2008,
cât şi cultural/religios:
·
în sudul Frantei, altădată eminamente creştin,
sunt mai multe moschei decât biserici (neconfirmat)
·
în Marea Britanie cel mai popular nume este
Mohamed,
·
în Germania comunitatea turcă nu s-a integrat în
cultura gazdă şi nici nu dă semne că o va face(2), iar
·
în Canada islamismul este religia cu cea mai mare
rată de creştere.
În consecinţă,
occidentalii – atât cei europeni, cât şi cei americani – se tem din ce în ce
mai mult “că sunt invadaţi nu de armate şi de tancuri, ci de imigranti care
vorbesc alte limbi, venerează alţi zei, aparţin altor culturi şi care le vor
lua slujbele, le vor lua pământurile, vor trăi din asistenţă socială şi le vor
ameninţa modul de viaţă” (Weiner, Global Migration Crisis, pg.2)(2).
Nu este o atitudine antrenată de statistici ci de realităţile imediate,
realităti care îi sensibilizează pe occidentali. Acum este denunţată amenintarea
“islamizării” occidentului (de către populaţia musulmană – vezi anexa 3 – cu o
rată de creştere de două ori mai mare decât cea non-musulmană, atrasă într-o
imigraţie galopantă si foarte activă din punct de vedere cultural şi religios),
dar va veni probabil şi rândul “africănizarii occidentului” – vezi anexa 4. Sau
a “orientalizării” - vezi
anexa 2.
Cel de-al treilea
fenomen – cel mai important şi cel mai îngrijorător – este cel legat de rata
fertilităţii prea scăzute în Lumea Occidentală. Acest indicator – definit ca
fiind numărul mediu de copii născuţi în cursul vietii de către o femeie din
cadrul unei populaţii(14) – a ajuns în unele zone ale Occidentului sub
valoarea de 2,11, valoare ce ar putea garanta în condiţii normale
cel puţin supravieţuirea unei civilizatii prin înlocuirea generaţiilor. Pe
deoparte primim avertismentele cu privire la cresterea populaţiei globului – în
acest moment peste 7 miliarde –, iar pe de altă parte cifrele reflectă scăderea
ponderii occidentalilor nativi în cadrul totalului de populaţie a globului. Dacă
conform statisticilor actuale(4) la nivel global rata fertilităţii
este de 2,5, în Europa (31 de ţări) ea nu depăşeşte valoarea de 1,38, valoare
ce indică nu numai că pe termen lung – nu mai mare de câţiva zeci de ani –
Occidentalii vor fi depăşiţi numeric, ci şi faptul ca ei sunt condamnaţi – sau
se condamnă singuri – la extincţie.
Tabel 3: Rata fertilităţii(5)
De remarcat exceptiile de la regula:
- Franta – cu o valoare impresionantă
de - 2.03. Acest reviriment demogravic vine în cazul Franţei după ce în
ultimele secole şi-a datorat întârzierea economică, capacitatea scăzută de expansiune
şi colonizare şi potenţialul militar deficitar tocmai declinului demografic(6);
iar în anii ţ90 a inregistrat un minim istoric al ratei fertilităţii.
- USA – 1,93 – până de curând 2,11.
În USA, fenomenul imigraţiei – în
special mexicane –, datorită legislaţiei specifice USA, influenţează pozitiv rata
fertilităţii. Astfel, generatia a doua de imigranţi născută pe teritoriul
Americi primeste cetăţenie Americană şi contribuie în mod direct la creşterea
natalităţii şi respectiv la creşterea ratei fertilităţii. În realitate, rata
fertilitătii este sub 1,6 (neconfirmat).
- China 2,55. Această cifră – cifră
controlată prin intervenţia guvernamentală (vezi anexa 2) – ilustrează – o dată
în plus! – ascensiunea fulminantă a Chinei în cadrul civilizatiei occidentale (cât
şi potenţialul pericol pe care îl reprezintă).
(http://www.cristianvasiliu.ro/2012/08/consideratii-pe-marginea-eseului-de.html)
Aspecte demografice
calitative:
Cauza situaţiei actuale
– rata de fertilitate foarte mică – pare a fi tocmai gradul de civilizaţie şi
modernitate pe care l-a atins în ultima perioadă Occidentul; există o corelaţie
inversă între bunăstare şi rata fertilităţii – indicatorul ce dă o măsură a
viitorului demografic. Cu cât este mai mare nivelul de educatie şi PIB-ul pe
cap de locuitor, cu atât mai puţini copii sunt născuţi(7). Nu este
un fenomen nou; el s-a manifestat şi în cadrul altor civilizatii care s-au
stins, iar istoria se repetă implacabil şi pentru civilizaţia Occidentală. Creşterea
demografică naturală este aproape nulă în Europa, iar asta pentru că “Dezvoltarea
este cel mai bun contraceptiv!” după cum susţinea un fost ministru indian
al populaţiei în cadrul unei conferinţe a Naţiunilor Unite la Bucureşti, în
1974.
Încă din anii
’20 ai secolului trecut filozoful Bertnard Russel remarca acest aspect
calitativ al demografiei. Redau integral paragraful de o înspăimântătoare actualitate:
“[…] mai e de mirare că natalitatea scade? Declinul
natalităţii în ansamblul populaţiei a atins un punct care arată că în curând
populaţia va începe să scadă, dar în rândul claselor înstărite acest punct a
fost deja de mult depăşit, şi nu într-o singură ţară, ci practic în toate ţările
civilizate. Nu dispunem de multe statistici privitoare la natalitatea în rândul
populaţiei înstărite, dar două fapte merită reţinute. Bunăoară, la Stockholm,
în răstimpul1919‐1922 fertilitatea femeilor cu studii superioare
atingea abia o treime din cea a femeilor în ansamblu, iar printre cele 4.000 de
absolvente ale Colegiului Wellesley din SUA, în perioada1896‐1913 numărul nou‐născuţilor a fost de circa 1000, în
condiţiile când, pentru a se preîntâmpina actuala scădere a populaţiei, ar fi
trebuit să se nască 8000 de copii şi dintre ei niciunul să nu fi murit tânăr.
Nu încape îndoială că civilizaţia produsă de rasa albă prezintă această
caracteristică singulară, că pe măsură ce este asimilată de bărbaţi şi de
femei, aceştia devin sterili. Oamenii cei mai civilizaţi sunt cei mai sterili,
iar cei mai puţin civilizaţi sunt cei mai fertili. În prezent, sectoarele cele
mai inteligente ale naţiunilor occidentale se împuţinează continuu. Într‐un răstimp scurt, naţiunile occidentale în
ansamblul lor vor scădea numeric, dacă nu cumva scădereava fi compensată prin
imigraţie din regiuni mai puţin civilizate. Iar imigranţii, pe măsură
ceasimilează civilizaţia ţării de adopţie, vor deveni şi ei, la rândul lor,
relativ sterili. Este clar că o civilizaţie ce are această caracteristică
devine instabilă; dacă nu poate fi determinată să se reproducă numeric, cu
siguranţă că, mai devreme sau mai târziu, se va stinge, lăsând locul uneialte
civilizaţii, la care dorinţa de a avea copii şi‐a păstrat destulă vigoare, pentru a împiedica declinul
demografic.”(8) Se pare ca declinul ratei fertilitatii s-a instalat încă
din momentul de maximă dezvoltare a Occidentului (ani ‘20 ai sec. XX) şi a fost
resimţit într-o primă etapa ca o modificare la nivel de mentalitate. Mai apoi, dupa
anii ’60, această mentalitate a erupt, s-a răspândit şi modificat însuţi
structura socială. Naşterea (şi creşterea) copiilor a început să fie percepută
ca o piedică în calea afirmării profesionale şi personale, în calea
libertăţilor şi a plăcerilor oferite tocmai de către civilizaţia occidentală. S-a
ajuns în sec XXI ca expunerea prelungită la un anume tip de viaţa consumist şi
hedonist propriu societăţilor dezvoltate din Occident să conducă în cadrul
populaţiei feminine şi masculine la o formă de sterilizare mentală: a dispărut
sau s-a atrofiat apetitul natural pentru proceere. Tot Bertrad Russel – un
optimist predicator al fericirii – indică – indica! – şi calea prin care poate
fi – putea fi! – salvată civilizaţia occidentală: “dacă popoarele de rasă
albă vor să supravieţuiască, se impune ca statutul de părinte să
recapete capacitatea de a aduce fericire părinţilor” (8). De remarcat că prea putin s-a ţinut
seama de această recomandare în elaborarea politicilor demografice din cea de-a
doua jumătate a sec. XX (vezi cazul Romaniei – anexa 5 sau al Chinei – anexa 2),
în momentul în care a fost conştientizat pericolul presiunii demografice.
Desigur, la
realitatea demografică (atât cantitativă, cât şi calitativă) a zilelor noastre
concură – pe lângă influenţa negativă a bunăstării – şi alţi factori complexi şi
greu cuantificabili – de natură biologică, economică, socială, culturală,
tradiţii etc… – , factori care se regăsesc
în interdependenţă şi care au, uneori, o acţiune contradictorie. Îi vom lăsa deoparte deoarece nu pot fi
folosiţi drept vectori pentru elaborarea unui model demografic viabil pentru
viitor.
Sub aspect
calitativ – la nivel macroscopic – se mai poate face şi o altă constatare: Popoarele
non-occidentale devin mai sănătoase, mai urbanizate, mai puţin sărace şi mai
educate. (vezi Tabelul 5). “Indicele dezvoltării umane”(1) –
indice ce combină PIB-ul pe cap de locuitor (considerat în funcţie de puterea
de cumpărare), speranţa de viaţă, nivelul de instruire – creşte mai rapid
pentru Statele Arabe (civilizaţia islamică) şi pentru zona Africii-subsahariene
(Civilizaţia Africană) (vezi Tabelul 4). Iar schimbările în alfabetizare, educaţie
şi urbanizare vor face populaţiile non-occidentale tot mai conştiente de
identitatea lor, mai uşor de polarizat şi de motivat. Într-un cuvânt - mai
puternice (şi mai periculoase).
Tabel 4 – Indicele dezvoltării umane(1)
Tabel 5 – Corelaţia dintre Indicele de dezvoltare
umană şi speranţa de viaţa, educaţia, distribuirea PIB-ului pe cap de locuitor
şi urbanizare pentru marile civilizaţii ale lumii (1)
(*) - În economie şi
geografie rata de dependenţă reprezintă raportul între populaţia dependentă
(care nu poate munci) şi populaţia activă (aflată în câmpul muncii). Acest
indicator măsoară presiunea la care este supusă populatia activă.
Tot în
“Indicatorul Dezvoltării Umane”(1) (vezi Tabelul 5) se reflectă şi un alt fenomen ce afectează
calitativ demografia occidentală: îmbătrânirea populaţiei. (Cazul
Japoniei este concludent: până în 2060 peste 40% din populaţie va avea peste 65
ani) (5). Media de vârstă a occidentalilor creşte constant – graţie
asistenţei medicale, accesului la informaţie, protecţie sociale, muncii tot mai
usoare, etc… - iar proporţia mare a populaţiei pensionate împovărează tot mai
mult populaţia activă. Alte civilizaţii sunt şi ele împovărate de un număr mare
de copii – rată a fertilităţii mare şi respectiv o rată de dependentă mare –,
dar aceştia sunt potenţialii muncitori şi soldaţi ce vor face posibilă dezvoltarea
şi expansiunea viitoare.
Nu este nevoie
în încheiere decât de un QED. Singura consolare este acea că şi civilizaţiile
(cea arabă/islamică şi cea africană) care se ridică acum, care ajută la prăbuşirea
(şi vor prelua moştenirea) civilizaţiei
Occidentale vor ajunge şi ele în acelaşi impas. Dar câte risipă de spirit, de
materii prime şi de energie în acest proces ciclic şi inexorabil.
Anexe:
Anexa 1
La întrebarile
privind viitorul populaţiei globului poate răspunde şi graficul de mai jos (11).
Deşi graniţele civilizaţiilor nu corespund în totalitate zonelor geografice
analizate, putem asocia:
Civilizaţia
Occidentală + Civilizaţia Latino-Americană – Americii de Nord, Americii Latine
şi Europei,
Civilizatia
Sinică + Civilizaţia Japoneză (pentru simplificare acceptam existenţa acestor
civilizaţii şi în zilele noastre) + Civilizaţia Islamică + Civilizaţia Hindusă
– Asiei,
Civilizaţia
Africană – Africii,
Civilizaţia
Latino-Americană – Americii Latine.
Imaginea 1: Populaţia
lumii în perioada 1950-2050
(statistici si estimari)
Anexa 2 Demografia
Chinei(10)
Populaţia Chinei
a crescut îngrijorător în ultimii 50 ani şi se estimează că pâna în anul 2050
va creşte cu încă 211 milioane. Din 1950, când populaţia Chinei era de 552
milioane, a ajuns la sfârşitul secolului XX la 1,24 miliarde, trecând
prin următoarele faze:
·
1960 - 662 milioane,
·
1970 - 829 milioane
·
1980 - 987milioane,
·
1990 - 1,14miliarde.
Astfel, la sfârşitul
anilor '70, guvemul chinez a început un program de control al naşterilor,
continuat până în prezent. În 1970 au fost adoptate 3 legi importante în ceea
ce priveşte planificarea familială:
·
căsătoria târzie (28 de ani pentru bărbaţi - 25 în
zone rurale şi 25, respectiv 23 de ani pentru femei);
·
distanţarea naşterilor (cel putin 4 ani)
·
reducerea numărului de copii per familie. Aceasta
prevedea 2 copii pentru familiile din mediul urban şi 3 pentru cele din mediul
rural. În 1979, acest număr a fost limitat la un singur copil.
Această
strategie coercitivă a inclus avortul şi sterilizarea forţată, amenzi şi
pedepse pentru cuplurile care încalcă legea.
Familiile cu un
copil erau susceptibile de a fi sterilizate.
Celor care se
conformau li se ofereau subsidii financiare, precum şi prioritate în ceea ce
priveste accesul la bunuri şi servicii, promovarea la locul de munca precum şi
tratamentul medical gratuit al copilului pe care îl aveau atâta timp cât acesta
era minor.
Ca urmare a
acestor politici guvemamentale:
·
rata creşterii populaţiei a scăzut cu 0,4 din 1990
până în 1998, ajungând în 1998 la 1,07.
·
rata fertilităţii a scăzut de la 2,31 în 1990 la
2,12% în 1991, la 1,91 în 1994, 1,80 în 1997 şi la 1.75 în 1998.
·
un fenomen îngrijorător apărut ca urmare a acestor
politici este creşterea ratei de masculinitate. Raportul de masculinitate era în
1998 de 117 barbati la 100 femei, lucru datorat numeroaselor avorturi ale
fetusilor de sex feminin.
·
a crescut rata de migraţie.
·
densitatea populaţiei a continuat să crească, nefiind
influenţată de politicile demografice. În 1998 a ajuns la 130 loc/km2.
Deşi scăderea
ratei fertilităţii în China este o necesitate, mijloacele prin care guvemul
chinez realizează acest lucru au fost aspru criticate, considerându-se că sunt
violari ale drepturilor omului. Apoi, anumite studii au demonstrat că metodele
coercitive utilizate de guvem nu au dus decât la descresteri ale ratei de
fertilitate pe termen scurt şi au sugerat că scăderea numărului populaţiei în
China în anii '70 s-a datorat de fapt modificărilor în stilurile de viaţă, modificări
generate de urbanizare şi industrializare.
Neajunsurilor metodelor coercitive de
reducere a fertilităţii li s-au opus strategiile deliberate pentru îmbunătăţirea
condiţiiilor economice. Există mai multe dovezi că creşterea economică duce la
aprobarea socială a familiilor mai mici, care permit o mai mare libertate pentru
cei doi adulti şi o creştere a calităţii educaţiei oferite copiilor. Apoi,
dezvoltarea şi folosirea noilor practici agricole a dus la o creştere substanţială
a producţiei alimentare. Aceasta, împreună cu politicile de îmbunătăţire a
repartiţiei resurselor, constituie o altă strategie importantă în rezolvarea
problemei creşterii populaţiei.
Vezi si Anexa 1.
Anexa 3 Demografia lumii musulmane (12)
Un studiu
demografic extensiv făcut în mai mult de 200 de țări a descoperit că, la
sfârșitul anului 2009, în lume trăiau 1,57 de miliarde de musulmani de toate vârstele reprezentând
23% din populația lumii estimată la 6,8 miliarde. (studiu
derulat de Pew Research Centre’s Forum on Religion & Public Life)
Câteva date din studiul Pew(13):
- Mai mult de 60% din populația musulmană globală trăiește în Asia și în jur de 20% trăiește în Orientul Mijlociu și nordul Africii.
- Regiunea Orientul Mijlociu – nordul Africii are cel mai ridicat procent de țări majoritar musulmane.
- 80% dintre musulmanii lumii trăiesc în țări în care musulmanii sunt majoritatea.
- Din cei aproximativ 317 milioane de musulmani care trăiesc ca minorități religioase, în jur de trei sferturi dintre ei trăiesc în cinci țări: India (161 milioane), Etiopia (28 milioane), China (22 milioane), Rusia (16 milioane) și Tanzania (13 milioane).
- Aceste minorități musulmane sunt adesea extrem de mari. India, de exemplu, are a treia populație musulmană ca mărime din lume. China are mai mulți musulmani decât Siria, în timp ce Rusia are mai mulți musulmani decât Iordania și Libia la un loc.
- Din populația musulmană globală, 10-13% sunt musulmani șiiți și 87-90% sunt sunniți. Majoritatea șiiților trăiesc în doar patru țări: Iran, Pakistan, India și Irak.
- Două treimi din populația musulmană globală se găsesc în doar 10 țări. Din aceste 10 țări, 6 sunt în Asia (Indonezia, Pakistan, India, Bangladesh, Iran și Turcia). 3 sunt în nordul Africii (Egipt, Algeria și Maroc) și una în Africa sub-sahariană (Nigeria).
Un alt studiu
Pew (13) previzionează că populația musulmană globală va crește cu
aproximativ 35% în următorii 20 de ani, de la 1,6 miliarde în 2010 la 2,2
miliarde până în 2030. Global, se prognozează că populația musulmană va
crește cu o rată de două ori mai mare decât cea non-musulmană în următoarele
două decenii – o rată medie anuală de 1,5% pentru musulmani în comparație cu
0,7% pentru non-musulmani. Dacă tendința aceasta continuă, musulmanii vor
constitui 26,4% din populația totală a lumii care se estimează că va atinge
8,3 miliarde în 2030 (şi 10 miliarde până la sfârşitul sec. XXI)(17).
În Uniunea
Europeana trăiesc la ora actuală aproximativ 30 milioane de
musulmani, adică în jur de 8% din populaţie.
Vezi anexa 1.
Anexa 4 Demografia civilizaţiei africane
Estimările INED(19)
(Institutul Naţional de Studii Demografice din Franţa) arată că până în 2100, unul
din trei locuitori ai lumii, probabil, va locui pe teritoriul Africii,
în ciuda foametei și a SIDA, față de unul din șapte astăzi.
In anul 2011 60%
din populaţia lumii trăia în Asia şi 15% în Africa. Până în anii 1990, Europa a
fost a doua în ierarhia celor mai populate zone ale lumii, dar în 1996 populaţia
Africii a surclasat Europa pentru prima dată. Populaţia Africii va creşte
foarte rapid, cu 2,3 procente pe an în perioada 2010-2015, dublul ratei de creştere a populaţiei
Asiei (1% pe an). Populaţia Africii a
depăşit un milliard în 2009 şi se aşteaptă să ajungă la 2 miliarde în doar 35
de ani (până în 2044), chiar dacă rata fertilităţii va scădea de la 4,6 în
perioada 2005-2010 la 3 în perioada 2040-2045.
Conform aceloraşi
estimări INED, în Africa sub-sahariana este de așteptat ca populația să crească
de la circa 600 de milioane în 2000 la aproape 3,4 miliarde în 2100. Până la
sfârșitul acestui secol, populația Africii ar putea să fie de patru ori mai
mare decât acum.
Vezi şi anexa 1.
Anexa 5 Demografia
României
Publicarea
Decretului 770 din 1 octombrie 1966 privind reglementarea întreruperii sarcinii
a adăugat o altă pagină la seria neagră de politici demografice represive din
sec. XX. Metodele folosite de regimul Ceauşescu pentru a creşte rata natalităţi
nu au fost cu nimic mai prejos decat cele ale Chinei cu ale sale politici ale
avortului silit şi ale Germanei naziste cu politicile sale pro şi anti-nataliste bazate pe criterii rasiale. Astfel, acel decret ce reflectă o ideologie a
egalităţii şi a echităţii prost înţeleasă, a ajuns să afecteze întreagul
segment de populatie de peste 25 de ani indiferent de statutul lor marital sau reproductiv
(de exemplu toate persoanele fără copii – chiar şi cele sterile! – plăteau
impozit).
Decretul
770/1966(16) a criminalizat avortul, abrogând Decretul
463/1957 care liberalizase această practică. Avortul era permis doar dacă:
a) sarcina punea viaţa femeii într-o stare de pericol;
b) unul din părinţi suferea de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determina malformaţiuni congenitale grave;
c) femeia însărcinată prezenta invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale;
d) femeia era în vârstă de peste 45 de ani;
e) femeia născuse patru copii şi îi avea în îngrijire;
f) sarcina era urmarea unui viol sau a unui incest.
b) unul din părinţi suferea de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determina malformaţiuni congenitale grave;
c) femeia însărcinată prezenta invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale;
d) femeia era în vârstă de peste 45 de ani;
e) femeia născuse patru copii şi îi avea în îngrijire;
f) sarcina era urmarea unui viol sau a unui incest.
Într-un singur
an de la acest decret rata fertilităţii a sărit de la 1,9 la 3,1, iar într-un
răstimp de aprox. 23 de ani populaţia Romaniei a crescut cu 20% ajungând
la un max de 23 de milioane înainte de Revoluţie. Populaţia a avut însă
de plătit un preţ greu pentru toate aceste efecte benefice asupra demografiei. Deoarece
necesitatea avorturilor a existat în continuare, o adevarată mafie a
avorturilor s-a dezvoltat în subteranele sistemului medical (şi nu numai). Din
pricina metodelor de avort – uneori empirice şi dureroase, a personalului fără
pregătire de specialitate în domeniu, precum şi a igienei precare a mediului în
care s-a făcut intervenţia, multe dintre femeile care au făcut avort în acea
perioadă – daca au supravieţuit intervenţiei – au avut de suferit traume atât
fizice cât şi psihice.
Renunţarea la
aceasta lege abuzivă a fost una dintre priorităţile regimului instaurat după
Revoluţie. Decretul-lege nr.1 din 26 decembrie 1989(17) prin care se abrogau legi, decrete
şi alte acte normative anterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 4/27 din
dec. 1989, făcea referirea şi la Decretul nr.770/1966 privind reglementarea întreruperii
cursului sarcinii.
În perioada care
s-a scurs de la abrogarea decretului s-a elaborat o noua legistaţie menită să atenueze
inversarea tendinţelor demografice din perioada comunistă(10)(15):
·
Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr.96/2003
privind protecţia maternitatii la locul de muncă, cu modificările şi completările
ulterioare,
·
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005
privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi
completările ulterioare,
·
Legea nr. 210/1999 – Legea concediului paternal,
·
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare etc.
În present (conform
datelor publicate de către I.N.S. ca urmare a recensământului din 2011) populaţia
Romaniei a ajuns la acelaşi nivel ca în ’66 – 19 milioane. Din pricina
migraţiei forţei de muncă şi a ratei fertilităţii foarte mici (1,3) ne putem aştepta
ca populaţia României să scadă şi mai mult în continuare (poate chiar mai
accelerat decât în întreaga zonă occidentală).
Bibliografie:
1. sursa: http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2011_EN_Tables.pdf
- Human Development Report 2011 – Staatistical Annex):
2. Samuel P. Huntington – “Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”
(1996) (pag. 114, pag. 284, pag. 285, etc…)
3. Patrick Manning – “Migration in World
History” (2005)
5. Date demografice:
Romania:
USA:
Anglia (UK):
Franta:
Italia:
Spania:
Germania:
China:
Japonia:
6. Lucian Boia – Franta,
hegemonie sau declin
8. Bertrand Russell – În căutarea fericirii (pag –
172-173, pag 174)
9. Documentarul: Demographic Winter - the decline of the human
family
10. Maria Doboş – Politica şi fertilitate
11. Sursa: United Nations, Department of Economic and Social
Affairs, Population Division (2011): World Population Prospects: The 2010
Revision. New York
12. Articol web: Ce înseamnă ‘lumea musulmană’? - http://frontiers.ro/ce-inseamna-lumea-musulmana/
13. studii derulate de Pew
Research Centre’s Forum on Religion & Public Life) -http://www.pewforum.org/Mapping-the-Global-Muslim-Population.aspx http://www.pewforum.org/The-Future-of-the-Global-Muslim-Population.aspx
(Lista
ratelor
fertilitatii actuale pentru toate tarile:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_and_dependent_territories_by_fertility_rate)
15. Indicele dezvoltarii umane. Romania
in context international de Ioan Mărginean
16. DECRET Nr. 770 din
1 octombrie 1966
17. DECRET-LEGE nr.1 din 26 decembrie 1989 privind abrogarea unor
legi, decrete şi alte acte normative
